sfaturi...de ce?

De ce vrem să părem mereu atotştiutori? De ce nu vrem să acceptăm că sunt domenii care ne depaşesc? De ce vrem să fim mereu desupra celor din jur, fără să ne pese că e posibil să jignim?
Oare ne naştem egoişti şi meschini sau viaţa ne învaţă să fim aşa? Să fie acest egoism doar un sistem de autoaparare de care nu suntem conştienţi? ... Ne place să ne credem superiori, mai buni, să fim deasupra tuturor. Nu ne acceptam greşelile, nu acceptăm că nu ştim, nu vrem să întrebăm. Nu ne place să cerem sfaturi, dar ne place să le oferim. Suntem campioni la dat sfaturi. Nu pierdem nicio ocazie să ne expunem tot arsenalul de sfaturi de care dispunem. Avem sfaturi din cele mai diverse, de la cum se pun murăturile,şi până la cum să educăm copiii. Nimic nu e compilcat. Oferi un sfat gratuit şi e suficient pentru a te crede geniu, iar apoi râdem pe la colţuri că Ixulesca nu ştia să pună murături. Ce bine ar fi dacă aceste sfaturi ar veni doar atunci când le ceri, dar nu, te loveşti de ele la tot pasul. Şi când intri la "o şedinţă de sfaturi" nu reuşeşti să ieşi decât dupa cateva ore, şi cu dureri de cap.Cred că ar trebui să li se pună o etichetă "sfătuitori" şi toţi ne-am feri de iei.
Suntem nişte fiinţe atât de complicate uneori, sau mai bine zis unii dinte noi.