joi, 11 decembrie 2008

Atmosferă de poveste


Oraşul s-a îmbrăcat de sarbătoare. Bucureştiul s-a gătit cu hainele de gală în aşteptarea moşului. Trebuie să recunosc, capitala nu are parte anul acesta nici macar de jumatate din splendoare de care s-a bucrat anul trecut. Să fie vinovată criza financiară? Nu, nu cred. Oraşele din provincie sunt mult mai frumoase şi mai luminate în aceste zile, iar criza e globală. Piteştiul, oraşul meu de suflet, în aceasta privinţă se ridică la rangul de capitală. Vinovată ar putea fi lipsa de imaginaţie a edililor. Orăşelul copiilor rămâne atracţia tuturor. Moşul îi aşteaptă cu braţele deschise pe cei mici, dar şi pe cei mari. Pluteşte în jurul nostru un miros dulce de vin fiert cu scorţisoră, turtă dulce...iar dacă închidem ochii am putea crede că suntem acolo, acasă la moşul. Deschidem ochii şi revenim în casuţa moşului din Piaţa Unirii. Nu-i zapada în jurul nostru, pitici şi spiriduşi, dar visul a fost aievea.
11 decembrie....puţin ne mai desparte de Craciun, câteva zile. În aer se simte sărbatoarea. Miroase a bard, iar vantul aduce cu el miros de portocală, de scorţişoară. Doar fulgii mari, albi şi pufoşi de nea mai lipsesc, miros de cozonac, o cană cu vin fiert aburind şi colinde ascultate la gura sobei, pentru un Craciun de poveste.
Iarnă, anotimp încarcat de poveste, de mister şi melancolie.

Niciun comentariu: