Un îndemn luat mult prea în serios de unii oameni. Am un exemplu mai mult decât relevant chiar lângă mine. Doamna mea gazdă are un nou căţel. Pardon căţeluşă, pe numele ei Sara. Pâna aici nimic neobişnuit. Sunt atâţia oamenii care au patruprde în apartament, dar mai puţin sunt cei care îi tratează ca pe nişte copii. Să exemplific ca apoi să nu par eu nebună şi să nu mi se spună că nu iubesc animalele. Sara poate fi considerată o norocoasă, doarme cu stăpâna ei în pat, pardon mămica ei. I se găteşte în fiecare zi, nu are voie să mănânce mâncare veche, ba mai mult , are privilegiul de a mânca din farfuriile în care manamcă şi stăpâna. Şi credeţi-mă asta nu e tot. Ca unui bebeluş răsfaţat i s-a facut şi o rochiţă roşie de catifea cu care trebuie îmbrăcată când primeşte musafiri. Familia se reuneşte în jurul ei ca în salonul unui nou născut. Este îngrijită mai bine decât unii copii. Ba mai mult este învăţată să cante, apropo face miau-miau. Bunica mea ar spune că a înnebunit lumea, aşa ceva nu este posibil, animalul trebuie să stea afară să îţi păzească stapânul nu să faca pe copilul.
Eu mă întreb dacă aceşti oameni ar putea avea grijă de un copil, mă cam îndoiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu