miercuri, 7 ianuarie 2009

s-a terminat!!!

Gata s-a terminat vacanţa. A trecut ca un vis frumos din care m-am trezit brusc in cel mai urât coşmar:realitatea!Zilele libere au trecut pe nesimtite, timpul trece mai repede când sunt acasă, dar am ştiut să mă bucur de fiecare moment petrecut alaturi de cei dragi sufletului meu. Am plecat tristă, abatută, m-am întors în Bucureşti unde timpul a rămas acelaşi. Văd în jurul meu aceleaşi feţe nepăsătoare, grăbite, preocupate. Aglomeraţie , aglomeraţie, era atâta linişte la Campulung.
Îmi amintesc de copilărie, nici atunci nu îmi placea prima zi de şcoală după vacanţă. Vroiam să nu se mai termine niciodata, să fie aievea, dar nu se putea, acum am înţeles de ce.Vroiam să pot sta toată ziua la joacă fără grija lecţiilor. Şi acum am lăsat în urma mea zăpadă:( a început să ningă tocmai când am plecat eu.
Acasă m-a întâminat căteluşa Sara, bucuroasă că nu mai e singură, acum avea companie. Sunt încă tristă şi am atatea de facut :( dar îmi revin printre cursuri şi cărţi.
Sesiunea a bătut la uşa mea, nu m-am uitat pe vizor şi am deschis, am lăsat-o să intre, iar acum trebuie să dau piept cu patru examene. Puţine ar spune necunoscătorii. Întradevar!
În cei trei ani de facultate am suportat cu stoicism chiar şi 11 examene într-o singură sesiune. Se putea deci şi mai rău de atât.
Deocamdată realizare unui site îmi dă mari bătăi de cap, dar cu multă perseverenţă şi puţin ajutor trebuie să iasă asta ca să nu fac din primul examen o primă restanţă!

Niciun comentariu: